Detest
La fel cum Universul se încăpăţânează să mă iubească rectal între ghilimele la intervale regulate, la fel şi eu detest ceva, mai mult decât orice. Nu detest aşa mult ura, nici prostia, nici răutatea, sunt alegeri mai mult sau mai puţin personale, dacă un om nu vrea să se schimbe, eu cu atât mai puţin pot să fac ceva. Nu detest nici iubirea, romantismul, şi siropurile deşi uneori par că dau în diabet şi mi-e greaţă de la ele, dar sunt atât de dulci şi frumoase atunci când trebuie. Dintre toate lucrurile oribile şi dezgustătoare din lume, aş putea să suport orice miros, tocmai pentru că nu-l simt, şi se ştie că am văzut ceva căcat la viaţa mea, la propriu. Şi nici sângele, bolile sau moartea nu-mi sunt complet nefamiliare. Am văzut şi creier, fie la el acasă, în cutia craniană, fie întins pe asfalt sau pe vreo targă în Urgenţe. Şi totuşi, în tot haosul în care mă scald, mi-am găsit singură un echilibru. Şi cel mai mult detest instabilitatea. O detest cu fiecare celulă, fiecare mitocondrie, fiecare cromozom din cei 46, din cele miliarde de celule. O detest aşa cum unii detestă să fie ţinuţi în braţe atunci când sunt la pământ, doar pentru că par vulnerabili. O detest pentru că îmi distruge orice urmă de echilibru, pe care singură mi l-am creat, doar ca să-mi demonstreze că orice echilibru fără dezechilibru e egal cu zero, ca atunci când nu ştii ce să crezi despre ceva care nu are termen de comparaţie. Mai mult, detest incertitudinea. Pe de altă parte, unde ar ai fi farmecul să ştii tot, să nu te întrebi, să nu te răscolească instabilitatea şi să nu ai pulsul ca undele făcut de un seismograf în plin cutremur, ca al unui adrenaline-junkie pregătit să sară-n gol.
Da, recunosc, damage-control-ul contează foarte mult, dar până acolo nu pot să nu mă las atrasă şi dezintegrată de cele mai întunecate părţi ale antimateriei domniei sale, Universul.
Later edit: cam la 3 ore după ce-am scris chestiile de mai sus, Universul mi-a demonstrat că e capabil şi de ironie. Nu fină, nu-nu… Grosolană! Probabil cândva o să mă amuz copios, acum însă…
Filed under: Personal | 6 Comments
Tags: Borderline, Fluturi în stomac, Greş
-
alter ego
Susţin
-
-
Ei mai spun
-
bai Anda bai, tu trebe cumva sa iti revii, sa stii (si nu ma refer ca si scris pe blog) :( Oricum, io astept momentul in care o sa te amuzi de toate belelele ce le ai pe cap :D Big hug >:D<
Pai na, acum oricum am o perioada mai neplacuta, dar trece ea, promit :) [Chiar peste 10 zile sau ceva de genul, indiferent de rezultat - duminica viitoare am un examen uratel si decisiv, care imi face viata stearpa. Deşert. Iar orice chestie mica se vede, in desert, nu? Fie ca e iluzie, fie ca e real... in plus am inceput sa vorbesc prea metaforic, pana si pentru mine :)) e grav, zic].
Succes la examen :D
Merci, Mika :)
Urasti nesiguranta ta sau a altcuiva? :-?
Detest instabilitatea altcuiva. Care din nefericire ma dezechilibreaza si pe mine, uneori, atunci cand am nevoie imperios de stabilitate.
[Nu era vorba despre nesiguranta]