Viaţa e greu, dar nu pentru toţi la fel

08Nov09

Uneori cred că oamenii frumoşi au viaţa destul de grea. Nu zic de mine, eu reuşesc prin diverse metode să estompez din propria superbitate, în principal îmbrăcându-mă ca o boschetară, adoptând poziţia ghiocelului sau gesticulând ca o apucată şi zicând multe tâmpenii. Multe şi greu de ignorat. Etc. Zic de restul, care au oarecare social-skill. Păi mie un om frumos, care mi se pare MIE frumos, ar trebui să-mi spună acelaşi lucru de cel puţin două ori ca să fiu atentă şi la ce vorbeşte şi nu doar la buzele prin care ies cuvintele sau ochii şi pielea perfectă pe care le are [sau să devin un-pic-imună la frumuseţe, prin expunere prelungită]. Pentru că de fapt eu sunt o superficială, şi-mi place să mă uit. Insistent [uneori mi-am luate câteva pe după cap de la prietenele mele că mă holbam prea mult la un blond-blond bronzat, cu dreaduri, pe stradă]. Adică şi de asta am ochi, ce căcat. Ceea ce e trist, la un anumit nivel. Bine, acum teoretic ar trebui să definesc frumuseţea din punctul MEU de vedere, poate aşa se găsesc câteva explicaţii pentru unele acţiuni retard, dar e prea complicat şi mi-e lene şi e 4 dimineaţa şi vreau să merg să visez cu şi despre frumoşi, unde chiar aşa, n-am cum să dau greş. Si nu uitaţi, copii: make love, not awkward sexual advances.

Filed under: Personal   |  1 Comment
Tags: Greş, Retard

Detest

07Nov09

La fel cum Universul se încăpăţânează să mă iubească rectal între ghilimele la intervale regulate, la fel şi eu detest ceva, mai mult decât orice. Nu detest aşa mult ura, nici prostia, nici răutatea, sunt alegeri mai mult sau mai puţin personale, dacă un om nu vrea să se schimbe, eu cu atât mai puţin pot să fac ceva. Nu detest nici iubirea, romantismul, şi siropurile deşi uneori par că dau în diabet şi mi-e greaţă de la ele, dar sunt atât de dulci şi frumoase atunci când trebuie. Dintre toate lucrurile oribile şi dezgustătoare din lume, aş putea să suport orice miros, tocmai pentru că nu-l simt, şi se ştie că am văzut ceva căcat la viaţa mea, la propriu. Şi nici sângele, bolile sau moartea nu-mi sunt complet nefamiliare. Am văzut şi creier, fie la el acasă, în cutia craniană, fie întins pe asfalt sau pe vreo targă în Urgenţe. Şi totuşi, în tot haosul în care mă scald, mi-am găsit singură un echilibru. Şi cel mai mult detest instabilitatea. O detest cu fiecare celulă, fiecare mitocondrie, fiecare cromozom din cei 46, din cele miliarde de celule. O detest aşa cum unii detestă să fie ţinuţi în braţe atunci când sunt la pământ, doar pentru că par vulnerabili. O detest pentru că îmi distruge orice urmă de echilibru, pe care singură mi l-am creat, doar ca să-mi demonstreze că orice echilibru fără dezechilibru e egal cu zero, ca atunci când nu ştii ce să crezi despre ceva care nu are termen de comparaţie. Mai mult, detest incertitudinea. Pe de altă parte, unde ar ai fi farmecul să ştii tot, să nu te întrebi, să nu te răscolească instabilitatea şi să nu ai pulsul ca undele făcut de un seismograf în plin cutremur, ca al unui adrenaline-junkie pregătit să sară-n gol.

Da, recunosc, damage-control-ul contează foarte mult, dar până acolo nu pot să nu mă las atrasă şi dezintegrată de cele mai întunecate părţi ale antimateriei domniei sale, Universul.

Later edit: cam la 3 ore după ce-am scris chestiile de mai sus, Universul mi-a demonstrat că e capabil şi de ironie. Nu fină, nu-nu… Grosolană! Probabil cândva o să mă amuz copios, acum însă…

Filed under: Personal   |  5 Comments
Tags: Borderline, Fluturi în stomac, Greş

Moarte subită epic fail

01Nov09

[Din seria o iau pe ulei, indubitabil]

95. [M2811255] Supravietuirea dupa moartea subita este:

A: incerta
B: certa
C: posibila
D: imposibila
E: contradictorie

Răspuns corect E

[Da Luci, şi mie îmi vine să-i iubesc bucal suav, cu un bocanc de armată pe cei care au redactat întrebările]

Filed under: Merde! Merde! Triplu MERDE!!!   |  12 Comments
Tags: Greş, Macabru, Moarte, Retard

It’s like you’re the swing set, and I’m the kid that falls

24Oct09

Eu încă nu mi-am dat seama prin ce mecanisme sau reacţii masochistice ajung să divinizez pe unii. Adică e exact ca în titlu, la un anumit nivel sau dintr-un punct de vedere am impresia ca eu sunt un gândac şi respectivul e cel mai frumos şi rar fluture. Aşa mi s-a întâmplat de fiecare dată. Nu era cineva mai frumos decât el, şi nu mă refer doar fizic. Ştii, frumuseţea aia care e de fapt reflexia percepţiei tale asupra persoanei. Îl vezi ca pe un om complet, perfect, divin. Şi simpla lui prezenţă te completează şi pe tine. Nu contează că pentru restul e un om normal, poate chiar urât, defect şi cine-ştie-ce dobitoc. Şi apoi cândva, toată perfecţiunea dispare. Da, păi normal, gândacii supravieţuiesc şi războaielor nucleare, pe când fluturii sunt dintre cele mai efemere fiinţe, pot să dispară şi într-o zi obişnuită. Până la urmă aştept să-mi găsesc gândacul, complet imperfect şi la fel de urât ca mine. Şi să avem impresia că suntem cele mai frumoase fiinţe din lume, chit că după bomba atomică s-ar putea să fim chiar singurele.

[inspirat de Silvia]

***

[via Sabino]

Filed under: Personal   |  11 Comments
Tags: Fluturi în stomac, gandaci

E nasol

22Oct09

… când ai terminat medicina. Şi nu mă refer decât la un aspect, restul n-au relevanţă acum, şi anume la ipohondrie. Deci eu când am o palpitaţie, o alergie sau ce ştiu-eu-ce bube dubioase, o răceală mai urâtă, o durere mai atipică etc, am impresia că am ceva boală gravă şi că-s pe moarte. De exemplu am răceala asta de două săptămâni jumate. Clar am ceva grav de nu-mi trece, nu e deloc din cauza faptului că am umblat creanga prin oraş cu febră sau cu gâtul gol. No-no. Leucemie, zic. Nici când mergeam la spitalul de copii şi tuşeau TOŢI ăia micii pe mine nu eram aşa mult răcită. Sau am avut o alergie dubioasă la aspirină, sau cel puţin aşa o încercat doctoriţa mea să mă linştească, dar de fapt a doua variantă [a mea, adică] era că am făcut bubele cu mâncărimea aferentă de la un virus dubios şi evident rar [despre care am citit acum câteva luni]. Sau palpitaţiile din ultimele 3-4 săptămâni, deloc de la oboseală sau din cauza faptului că dorm complet aiurea sau că totuşi poate sunt stresată, precis am ceva la inimă sau altă boală fatală. Ideea e că n-am murit încă, niciodată. Azi m-am dus să-mi fac nişte analize. Şi mă cac pe mine de frică.

Filed under: Personal   |  16 Comments
Tags: Am nevoie de Xanax, Greş, Macabru, Moarte, Moluscă letargică, Retard